Romanian Hub al European Law Institute (ELI) reprezintă cadrul instituțional prin care comunitatea juridică din România participă activ la dialogul european privind dezvoltarea dreptului, consolidarea statului de drept și promovarea excelenței în cercetarea juridică.
Găzduit de Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Romanian Hub facilitează cooperarea dintre cercetători, cadre universitare, magistrați, avocați, notari, executori judecătorești, practicieni în insolvență, consilieri juridici și reprezentanți ai instituțiilor publice interesați de evoluțiile dreptului european și internațional.

European Law Institute este o organizație independentă, non-profit, înființată în anul 2011, inspirată de modelul American Law Institute (ALI), având misiunea de a contribui la îmbunătățirea calității dreptului, la consolidarea integrării juridice europene și la dezvoltarea unei comunități juridice europene puternice. Activitatea sa constă în inițierea și coordonarea unor proiecte de cercetare juridică, formularea de recomandări, elaborarea de principii, reguli-model și ghiduri practice, precum și stimularea cooperării dintre profesioniștii dreptului din întreaga Europă.
În prezent, ELI reunește peste 1.800 de membri individuali și peste 180 de membri instituționali, proveniți din peste 60 de state, printre aceștia regăsindu-se universități, instanțe supreme, curți constituționale, organizații profesionale, instituții europene și organizații internaționale.
Prin activitatea sa, ELI urmărește:
Mai multe detalii: https://www.europeanlawinstitute.eu/.
Conceptul Hub-urilor naționale a fost lansat în anul 2012, în cadrul unui eveniment organizat de ELI la Dublin, fiind ulterior consacrat prin decizia Adunării Generale a ELI. Primul Hub a fost inaugurat la Paris, în decembrie 2012. Scopul acestor structuri este de a apropia activitatea ELI de comunitățile juridice naționale și de a crea un canal permanent de comunicare între membrii ELI și organizația europeană.
Hub-urile permit membrilor să se întâlnească în propriul spațiu juridic și cultural, să dezbată evoluțiile legislative și jurisprudențiale relevante, să promoveze proiectele ELI și să formuleze propuneri pentru viitoare inițiative europene. Ele reprezintă, totodată, un instrument important pentru creșterea vizibilității ELI și pentru dezvoltarea cooperării juridice transnaționale.

Demersul de constituire a Romanian Hub a fost inițiat de membrii ELI din România, în contextul dezvoltării rețelei europene a Hub-urilor naționale și al interesului crescând pentru consolidarea participării comunității juridice românești la proiectele și activitățile ELI. În cadrul reuniunii desfășurate la data de 5 decembrie 2025 la sediul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, participanții au exprimat, în unanimitate, voința de constituire a Hub-ului național al României, ca platformă de cooperare academică, profesională și instituțională.
În urma procedurilor desfășurate sub coordonarea Secretariatului ELI, Romanian Hub a fost recunoscut oficial în anul 2026, iar paginile dedicate au fost create pe platformele oficiale ale European Law Institute.
Romanian Hub urmărește:
Romanian Hub este coordonat de un colegiu de co-președinți format din:
Activitatea Hub-ului beneficiază de sprijinul unui Comitet Consultativ alcătuit din: